941 rezultate (0,25385 secunde)

Marcă

Culoare

Mărime

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

HEX Vol. 3

HEX Vol. 3

Descrierea seriei Hex Doi cei mai buni prieteni, doi foști iubiți, trei inimi frânteHex este povestea băiatului care a ucis soarele și luna. Prins în mijlocul unei lupte aprinse între rațional și emoțional, între trecut și prezent, cu inima zdrobită, Hex încearcă să acorde o nouă șansă iubirii. După ce o pierde pe Sunny, Hex Zhelezkin descoperă că prietenia care îl apropia de mulți ani Luna, sora ei, se poate transforma într-o iubire incandescentă, capabilă să încălzească și cele mai reci inimi. Decizia celor doi nu este deloc simplă, iar atunci când secrete legate de moartea lui Sunny ies la suprafață, drumurile lor par să se despartă definitiv. Va reuși iubirea să le vindece rănile și să-i aducă împreună în ciuda tuturor obstacolelor?Una dintre cele mai de succes serii de pe WattpadPeste o jumătate de milion de lecturi Best Drama Book Best Romance Book Descrierea volumului 3O iubire până la cer. Trecut sau viitor? Pentru Hex iubirea poate însemna vindecare sau cel mai dureros blestem.Atunci când Hex și Luna păreau că au găsit în sfârșit drumul spre o viață fericită împreună, fantomele trecutului îi ajung din urmă și îi forțează să facă un pas înapoi. Adevărul despre moartea lui Sunny iese la iveală, iar Hex nu-i poate ierta Lunei faptul că i-a trădat încrederea.Destinul le pregătește un ultim obstacol, o farsă crudă care le va oferi o lecție dură despre iubire și puterea de a merge înainte.   Recenzii de la cititoriAdor protagonista poveștii„Luna este fata care nu se teme să facă ce vrea, cum simte și cum dorește, doar pentru că cei din jur o critică și judecă, iar asta mi se pare de admirat. Este fata căreia nu-i este frică sau teamă să-i spună lui Hex și prietenilor săi ce este greșit la ei. O ador foarte mult, exact ca pe autoare!” – FataOarecare20, WattpadO poveste de dragoste extraordinară„O poveste de dragoste extraordinară, specială, unică. Personajele sunt autentice, iar modul de descriere a sentimentelor dintre personajele principale este atât de ușor de înțeles și de simțit, de parcă ai fi și ai trăi alături de ei.” – Miss M, Goodread

RON 24.90
1

HEX Vol. 2

HEX Vol. 2

Descrierea seriei Hex Doi cei mai buni prieteni, doi foști iubiți, trei inimi frânteHex este povestea băiatului care a ucis soarele și luna. Prins în mijlocul unei lupte aprinse între rațional și emoțional, între trecut și prezent, cu inima zdrobită, Hex încearcă să acorde o nouă șansă iubirii. După ce o pierde pe Sunny, Hex Zhelezkin descoperă că prietenia care îl apropia de mulți ani Luna, sora ei, se poate transforma într-o iubire incandescentă, capabilă să încălzească și cele mai reci inimi. Decizia celor doi nu este deloc simplă, iar atunci când secrete legate de moartea lui Sunny ies la suprafață, drumurile lor par să se despartă definitiv. Va reuși iubirea să le vindece rănile și să-i aducă împreună, în ciuda tuturor obstacolelor?Una dintre cele mai de succes serii de pe WattpadPeste o jumătate de milion de lecturi Best Drama Book Best Romance Book Descrierea volumului 2Lumina lunii vindecăDrumul de la prietenie la iubire este plin de obstacole pentru Hex și Luna, iar orice greșeală îi poate despărți definitiv. Inimile lor sunt prinse într-un adevărat vârtej de emoții, oscilând permanent între pasiune și teama de a pierde cel mai drag prieten. Înainte de a oferi o nouă șansă iubirii, Hex și Luna trebuie să-și înfrunte propriii demoni. Destinul le pregătește un ultim obstacol, o farsă crudă care le va oferi o lecție dură despre iubire și puterea de a merge înainte. Recenzii de la cititoriAdor protagonista poveștii„Luna este fata care nu se teme să facă ce vrea, cum simte și cum dorește, doar pentru că cei din jur o critică și judecă, iar asta mi se pare de admirat. Este fata căreia nu-i este frică sau teamă să-i spună lui Hex și prietenilor săi ce este greșit la ei. O ador foarte mult, exact ca pe autoare!” – FataOarecare20, WattpadO poveste de dragoste extraordinară„O poveste de dragoste extraordinară, specială, unică. Personajele sunt autentice, iar modul de descriere a sentimentelor dintre personajele principale este atât de ușor de înțeles și de simțit, de parcă ai fi și ai trăi alături de ei.” – Miss M, Goodread

RON 19.90
1

HEX Vol. 3 (resigilat)

RON 59.00
1

HEX Vol. 2 + 3

HEX Vol. 2 + 3

Doi cei mai buni prieteni, doi foști iubiți, trei inimi frânteIubirea este singura lumină care poate pătrunde în lumea întunecată a lui Hex Zhelezkin, însă aceasta se poate transforma și în cel mai dureros blestem. Prins între amintirea iubirii pentru Sunny și sentimentele pentru sora ei Luna, Hex trebuie să riște totul, inclusiv cea mai importantă prietenie din viața sa, pentru a acorda o nouă șansă iubirii. „O carte extraordinar de bine scrisă, o poveste care te aduce de la agonie la extaz, o carte cu de toate pe care nu îți vine să o mai lași din mână. Sincere felicitări autoarei!” – Oana Andrada, GoodreadsWattpadO serie cu peste o jumătate de milion de lecturi Best Drama Book Best Romance Book Volumul 2 Lumina lunii vindecăDrumul de la prietenie la iubire este plin de obstacole pentru Hex și Luna, iar orice greșeală îi poate despărți definitiv. Inimile lor sunt prinse într-un adevărat vârtej de emoții, oscilând permanent între pasiune și teama de a pierde cel mai drag prieten. Înainte de a oferi o nouă șansă iubirii, Hex și Luna trebuie să-și înfrunte propriii demoni. Volumul 3O iubire până la cer. Trecut sau viitor? Pentru Hex iubirea poate însemna vindecare sau cel mai dureros blestem.Atunci când Hex și Luna păreau că au găsit în sfârșit drumul spre o viață fericită împreună, fantomele trecutului îi ajung din urmă și îi forțează să facă un pas înapoi. Adevărul despre moartea lui Sunny iese la iveală, iar Hex nu-i poate ierta Lunei faptul că i-a trădat încrederea.Destinul le pregătește un ultim obstacol, o farsă crudă care le va oferi o lecție dură despre iubire și puterea de a merge înainte. Recenzii de la cititoriTalent pur „Kiera Aslog este o scriitoare cu un talent pur. Felul în care scrie, modul ei de a transmite niște emoții aşa puternice este absolut... wow. Te rupe în bucăți și apoi te lipește la loc. Are ceva special care te face să te îndrăgostești de cărțile ei din primul capitol, chiar din prolog. Te lasă fără cuvinte.” – Marianne DianaAdor protagonista poveștii„Luna este fata care nu se teme să facă ce vrea, cum simte și cum dorește, doar pentru că cei din jur o critică și judecă, iar asta mi se pare de admirat. Este fata căreia nu-i este frică sau teamă să-i spună lui Hex și prietenilor săi ce este greșit la ei. O ador foarte mult, exact ca pe autoare!” – FataOarecare20, WattpadO poveste de dragoste extraordinară„O poveste de dragoste extraordinară, specială, unică. Personajele sunt autentice, iar modul de descriere a sentimentelor dintre personajele principale este atât de ușor de înțeles și de simțit, de parcă ai fi și ai trăi alături de ei.” – Miss M, Goodread

RON 89.00
1

HEX Vol. 2 (resigilat)

HEX Vol. 2 (resigilat)

Descrierea seriei Hex Doi cei mai buni prieteni, doi foști iubiți, trei inimi frânteHex este povestea băiatului care a ucis soarele și luna. Prins în mijlocul unei lupte aprinse între rațional și emoțional, între trecut și prezent, cu inima zdrobită, Hex încearcă să acorde o nouă șansă iubirii. După ce o pierde pe Sunny, Hex Zhelezkin descoperă că prietenia care îl apropia de mulți ani Luna, sora ei, se poate transforma într-o iubire incandescentă, capabilă să încălzească și cele mai reci inimi. Decizia celor doi nu este deloc simplă, iar atunci când secrete legate de moartea lui Sunny ies la suprafață, drumurile lor par să se despartă definitiv. Va reuși iubirea să le vindece rănile și să-i aducă împreună, în ciuda tuturor obstacolelor?Una dintre cele mai de succes serii de pe WattpadPeste o jumătate de milion de lecturi Best Drama Book Best Romance Book Descrierea volumului 2Lumina lunii vindecăDrumul de la prietenie la iubire este plin de obstacole pentru Hex și Luna, iar orice greșeală îi poate despărți definitiv. Inimile lor sunt prinse într-un adevărat vârtej de emoții, oscilând permanent între pasiune și teama de a pierde cel mai drag prieten. Înainte de a oferi o nouă șansă iubirii, Hex și Luna trebuie să-și înfrunte propriii demoni. Destinul le pregătește un ultim obstacol, o farsă crudă care le va oferi o lecție dură despre iubire și puterea de a merge înainte. Recenzii de la cititoriAdor protagonista poveștii„Luna este fata care nu se teme să facă ce vrea, cum simte și cum dorește, doar pentru că cei din jur o critică și judecă, iar asta mi se pare de admirat. Este fata căreia nu-i este frică sau teamă să-i spună lui Hex și prietenilor săi ce este greșit la ei. O ador foarte mult, exact ca pe autoare!” – FataOarecare20, WattpadO poveste de dragoste extraordinară„O poveste de dragoste extraordinară, specială, unică. Personajele sunt autentice, iar modul de descriere a sentimentelor dintre personajele principale este atât de ușor de înțeles și de simțit, de parcă ai fi și ai trăi alături de ei.” – Miss M, Goodread

RON 44.90
1

HEX (resigilat)

HEX (resigilat)

Doi cei mai buni prieteni, doi foști iubiți, trei inimi frânte„Hex” este povestea băiatului care a ucis soarele și luna.După ce se întoarce în orașul natal, Hex Zhelezkin este pus în situația de a-și confrunta, din nou, trecutul care continuă să îi macine gândurile. Moartea iubitei sale, Sunny, trezește în acesta vechi răni ce nu s-au cicatrizat încă, iar bătălia ce ia naștere în sufletul său, între rațiune și noile sentimente față de Luna, îl determină să facă cele mai grele alegeri din viața sa.În lupta dintre ce e bine și ce e rău, calea de mijloc pare cea mai distrugătoare.Kiera Aslog în cifre41.892 de exemplare vândute3 milioane de lecturi pe Wattpad Recenzii de la cititoriTalent pur„Kiera Aslog este o scriitoare cu un talent pur. Felul în care scrie, modul ei de a transmite niște emoții aşa puternice este absolut... wow. Te rupe în bucăți și apoi te lipește la loc. Are ceva special care te face să te îndrăgostești de cărțile ei din primul capitol, chiar din prolog. Te lasă fără cuvinte.” – Marianne Diana M-a zbuciumat„Pur și simplu te ador, Kiera, ești de-a dreptul fenomenală! Iar povestea lui Hex m-a zbuciumat, am plâns, am râs și iar am plâns. Sper ca protagoniștii să aibă un final fericit.” – Andrada Marean Una dintre cele mai bune autoare din România„Este genială. Este una dintre cele mai bune autoare din România pe care o cunosc. A reușit să-mi ajungă la inimă cu absolut toate cărțile ei. E destul de greu în zilele de azi să dai peste niște cărți scrise de autori români care să transmită emoții, iar Kiera reușește asta fără să clipească. Nu ai cum să citești o carte de a ei și să nu te îndrăgostești instant!” –  Mihaela P. Marina Te aduce de la agonie la extaz „O carte extraordinar de bine scrisă, o poveste care te aduce de la agonie la extaz, o carte cu de toate pe care nu îți vine să o mai lași din mână. Sincere felicitări autoarei!” – Oana Andrada, Goodreads Ador protagonista poveștii„Luna este fata care nu se teme să facă ce vrea, cum simte și cum dorește, doar pentru că cei din jur o critică și judecă, iar asta mi se pare de admirat. Este fata căreia nu-i este frică sau teamă să-i spună lui Hex și prietenilor săi ce este greșit la ei. O ador foarte mult, exact ca pe autoare!” – FataOarecare20, Wattpad Autoarea e făcută pentru scris„Îți iubesc cărțile, te iubesc pe tine! Acum că am început să citesc, îmi vine să plâng că sunt atât de puține capitole. Ești făcută pentru scris. Mulțumesc pentru toate emoțiile pe care le transmiți.” – Elenush1991, Wattpad O poveste de dragoste extraordinară„O poveste de dragoste extraordinară, specială, unică. Personajele sunt autentice, iar modul de descriere a sentimentelor dintre personajele principale este atât de ușor de înțeles și de simțit, de parcă ai fi și ai trăi alături de ei.” – Miss M, Goodreads O carte scrisă cu sufletul„Te admir pentru felul în care scrii. "Hex" va fi mai bună de 1000 de ori decât "Drako", deoarece evoluezi și îmi place că pui suflet în tot ceea ce faci.” – Denissa203, Wattpad  Fragment din carte„— Îmi e dor de tine, Hex, șoptește la un moment dat, pe o voce oarecum stinsă. Îmi e dor de cel mai bun prieten. Cel care mă asculta mereu când aveam nevoie de cineva și care mă înțelegea mai bine decât oricine. Ai fost totul pentru mine, iar apoi… n-ai mai fost nimic.Strâng din buze, simțind cum tensiunea îmi acaparează corpul. Iar Luna nu mă ajută deloc, pentru că imediat ce își ridică privirea spre mine și-i zăresc ochii umezi, pieptul mi se strânge ca într-o menghină.— De ce nu poți vedea că mă sparg în bucăți la picioarele tale? De ce nu-ți poți da odată vălul ăla de pe ochi pentru a vedea că sunt aici, acum, și-ți cer să nu mai zaci în umbra morții lui Sunny? S-a dus, Hex! Nimeni și nimic n-o mai poate aduce înapoi. De ce continui să trăiești ca și cum n-ar mai exista viață dincolo de ea? Asta nu e iubire, Hex. Asta e pur și simplu prostie! Fiindcă nu renunți să mai trăiești pentru o persoană pe care pretinzi c-o iubești!— Oprește-te! Îmi încleștez maxilarul, resimțind durerea din nas mai acută decât fusese înainte. Doar… Înclin din cap, neștiind cum să reacționez pentru a nu face un lucru necugetat. Doar oprește-te. Te rog.Preț de câteva secunde, uită să mai clipească. Doar stă acolo, cu picioarele înfipte în podea, privindu-mă ca și cum n-ar recunoaște omul din fața ei.Clipește repede, clătinându-se vreo doi pași înapoi, și pot vedea, după cum își mușcă buza de jos, că pare străbătută de o emoție ce riscă să dea pe dinafară. Buzele mi se usucă, iar pieptul mă arde pe interior cu fiecare pas pe care-l face spre balcon și, oricât de mult aș vrea s-o întorc din drum pentru a calma lucrurile, ceva înăuntrul meu mă ține pe loc. Deschide ușa balconului, lăsând aerul rece să se infiltreze printre trupurile noastre, apoi se întoarce brusc spre mine, exact în momentul în care o lacrimă i se scurge pe obraz.Ochii îi par acum goi, secaţi de orice strălucire.— O să mă opresc, Hex. Exact

RON 19.90
1

HEX

HEX

Doi cei mai buni prieteni, doi foști iubiți, trei inimi frânte„Hex” este povestea băiatului care a ucis soarele și luna.După ce se întoarce în orașul natal, Hex Zhelezkin este pus în situația de a-și confrunta, din nou, trecutul care continuă să îi macine gândurile. Moartea iubitei sale, Sunny, trezește în acesta vechi răni ce nu s-au cicatrizat încă, iar bătălia ce ia naștere în sufletul său, între rațiune și noile sentimente față de Luna, îl determină să facă cele mai grele alegeri din viața sa.În lupta dintre ce e bine și ce e rău, calea de mijloc pare cea mai distrugătoare.Kiera Aslog în cifre41.892 de exemplare vândute3 milioane de lecturi pe Wattpad Recenzii de la cititoriTalent pur„Kiera Aslog este o scriitoare cu un talent pur. Felul în care scrie, modul ei de a transmite niște emoții aşa puternice este absolut... wow. Te rupe în bucăți și apoi te lipește la loc. Are ceva special care te face să te îndrăgostești de cărțile ei din primul capitol, chiar din prolog. Te lasă fără cuvinte.” – Marianne Diana M-a zbuciumat„Pur și simplu te ador, Kiera, ești de-a dreptul fenomenală! Iar povestea lui Hex m-a zbuciumat, am plâns, am râs și iar am plâns. Sper ca protagoniștii să aibă un final fericit.” – Andrada Marean Una dintre cele mai bune autoare din România„Este genială. Este una dintre cele mai bune autoare din România pe care o cunosc. A reușit să-mi ajungă la inimă cu absolut toate cărțile ei. E destul de greu în zilele de azi să dai peste niște cărți scrise de autori români care să transmită emoții, iar Kiera reușește asta fără să clipească. Nu ai cum să citești o carte de a ei și să nu te îndrăgostești instant!” –  Mihaela P. Marina Te aduce de la agonie la extaz „O carte extraordinar de bine scrisă, o poveste care te aduce de la agonie la extaz, o carte cu de toate pe care nu îți vine să o mai lași din mână. Sincere felicitări autoarei!” – Oana Andrada, Goodreads Ador protagonista poveștii„Luna este fata care nu se teme să facă ce vrea, cum simte și cum dorește, doar pentru că cei din jur o critică și judecă, iar asta mi se pare de admirat. Este fata căreia nu-i este frică sau teamă să-i spună lui Hex și prietenilor săi ce este greșit la ei. O ador foarte mult, exact ca pe autoare!” – FataOarecare20, Wattpad Autoarea e făcută pentru scris„Îți iubesc cărțile, te iubesc pe tine! Acum că am început să citesc, îmi vine să plâng că sunt atât de puține capitole. Ești făcută pentru scris. Mulțumesc pentru toate emoțiile pe care le transmiți.” – Elenush1991, Wattpad O poveste de dragoste extraordinară„O poveste de dragoste extraordinară, specială, unică. Personajele sunt autentice, iar modul de descriere a sentimentelor dintre personajele principale este atât de ușor de înțeles și de simțit, de parcă ai fi și ai trăi alături de ei.” – Miss M, Goodreads O carte scrisă cu sufletul„Te admir pentru felul în care scrii. "Hex" va fi mai bună de 1000 de ori decât "Drako", deoarece evoluezi și îmi place că pui suflet în tot ceea ce faci.” – Denissa203, Wattpad Despre autoareKiera Aslog este una dintre cele mai tinere autoare Bookzone și, în același timp, un veteran pe platforma Wattpad, unde a adunat de-a lungul timpului 3 milioane de lecturi pe Wattpad. Cu un condei aparte, autoarea reușește să exprime cele mai complexe emoții prin cele mai frumoase cuvinte, având o afinitate pentru poveștile de dragoste cu întorsături de situație excepționale. Punctele forte ale scrierilor ei sunt cu siguranță energia și puterea de a da viață unor tipologii de personaje pe care nu le vei mai întâlni în nicio altă carte

RON 19.90
1

Best Hex Ever

Best Hex Ever

When it comes to love, sometimes the recipe needs a little magic. ––––––––––––––––––––––––––‘A cottagecore romcom of magical proportions.’ Lana Ferguson, The Nanny‘Pure magic’ Jenna Levine, My Roommate is a Vampire‘A fabulous, very sexy novel.’ Kate Johnson, Hex and the City‘Truly a must-read and an author to watch.’ Mae Bennett, Barely Even Friends––––––––––––––––––––––––––Dina is a skilled kitchen witch and café owner, serving magic-infused pastries to her loyal customers. But it’s hard not to feel something is missing when you’re cursed to hurt anyone who falls for you. Scott is a museum curator, recently back in London after a brutal breakup 2 years ago, and looking to make up for all the time he missed. He’s determined to be perfect best man at his best friend’s upcoming wedding, but his plans take an expected turn when he meets the bewitching maid of honour. After a weekend in the countryside full of peculiar hedge mazes, palm readings by candlelight, and a midnight Halloween ritual, there’s no denying the chemistry between them. But there’s just one problem: the hex still holds, and Dina knows that Scott is in danger. Can Dina break the spell before it breaks both their hearts?Perfect for fans of Talia Hibbert and The Very Secret Society of Irregular Witches, Best Hex Ever is a cosy, and spicy spellbinding fantasy romance from an exciting new debut voice. ––––––––––––––––––––––––––‘With its big heart and message of self-acceptance, this book is like curling up under a quilt on a chilly day.’ Olivia Dade, bestselling author of At First Spite‘Full of my favourite ingredients with just the right amount of sugar and spice. It's heartfelt, funny, and romantic – the perfect fall read!’ Lyla Sage, bestselling author of Done and Dusted‘Like a perfect cup of tea or a joke told by a friend; this book is an absolute treat.’ Sarah Rees Brennan, author of In Other Lands ‘The chemistry between Dina and Scott leaps off the page . . . If you love a good fall read with all the spooky but cozy vibes, then you can't miss this one!’ Nisha J. Tuli, bestselling author of Trial of the Sun Queen‘Like a good chocolate croissant or honeyed briouat, Best Hex Ever is a sweet and deliciously layered treat’ Julie Leong, author of The Teller of Small Fortunes ‘The ultimate cup of hot chocolate; super sweet and extra steamy. Stir in some perfectly cosy witchy vibes (and a grumpy, cheese-obsessed cat) for quite literally the Best Hex Ever.’ Lucy Jane Wood, author of Rewitche

RON 97.46
1

HEX Vol. 1 + 2 + 3

HEX Vol. 1 + 2 + 3

Doi cei mai buni prieteni, doi foști iubiți, trei inimi frânte Iubirea este singura lumină care poate pătrunde în lumea întunecată a lui Hex Zhelezkin, însă aceasta se poate transforma și în cel mai dureros blestem. Prins între amintirea iubirii pentru Sunny și sentimentele pentru sora ei Luna, Hex trebuie să riște totul, inclusiv cea mai importantă prietenie din viața sa, totul pentru a acorda o nouă șansă iubirii. „O carte extraordinar de bine scrisă, o poveste care te aduce de la agonie la extaz, o carte cu de toate pe care nu îți vine să o mai lași din mână. Sincere felicitări autoarei!” – Oana Andrada, GoodreadsWattpadO serie cu peste o jumătate de milion de lecturi Best Drama Book Best Romance Book Volumul 1Amintirea soarelui încă ardeCând Hex Zhelezkin se întoarce în orașul natal, el trebuie în sfârșit să-și înfrunte cele mai întunecate gânduri și cele mai puternice temeri. Moartea iubitei sale, Sunny, trezește în acesta vechi răni ce nu s-au cicatrizat încă, iar bătălia ce ia naștere în sufletul său, între rațiune și noile sentimente față de Luna, îl determină să facă cele mai grele alegeri din viața sa.În lupta dintre ce e bine și ce e rău, calea de mijloc pare cea mai distrugătoare.Volumul 2 Lumina lunii vindecăDrumul de la prietenie la iubire este plin de obstacole pentru Hex și Luna, iar orice greșeală îi poate despărți definitiv. Inimile lor sunt prinse într-un adevărat vârtej de emoții, oscilând permanent între pasiune și teama de a pierde cel mai drag prieten. Înainte de a oferi o nouă șansă iubirii, Hex și Luna trebuie să-și înfrunte propriii demoni. Volumul 3O iubire până la cer. Trecut sau viitor? Pentru Hex iubirea poate însemna vindecare sau cel mai dureros blestem.Atunci când Hex și Luna păreau că au găsit în sfârșit drumul spre o viață fericită împreună, fantomele trecutului îi ajung din urmă și îi forțează să facă un pas înapoi. Adevărul despre moartea lui Sunny iese la iveală, iar Hex nu-i poate ierta Lunei faptul că i-a trădat încrederea.Destinul le pregătește un ultim obstacol, o farsă crudă care le va oferi o lecție dură despre iubire și puterea de a merge înainte. Recenzii de la cititoriTalent pur „Kiera Aslog este o scriitoare cu un talent pur. Felul în care scrie, modul ei de a transmite niște emoții aşa puternice este absolut... wow. Te rupe în bucăți și apoi te lipește la loc. Are ceva special care te face să te îndrăgostești de cărțile ei din primul capitol, chiar din prolog. Te lasă fără cuvinte.” – Marianne DianaUna dintre cele mai bune autoare din România„Este genială. Este una dintre cele mai bune autoare din România pe care o cunosc. A reușit să-mi ajungă la inimă cu absolut toate cărțile ei. E destul de greu în zilele de azi să dai peste niște cărți scrise de autori români care să transmită emoții, iar Kiera reușește asta fără să clipească. Nu ai cum să citești o carte de a ei și să nu te îndrăgostești instant!” –  Mihaela P. MarinaAdor protagonista poveștii„Luna este fata care nu se teme să facă ce vrea, cum simte și cum dorește, doar pentru că cei din jur o critică și judecă, iar asta mi se pare de admirat. Este fata căreia nu-i este frică sau teamă să-i spună lui Hex și prietenilor săi ce este greșit la ei. O ador foarte mult, exact ca pe autoare!” – FataOarecare20, WattpadO poveste de dragoste extraordinară„O poveste de dragoste extraordinară, specială, unică. Personajele sunt autentice, iar modul de descriere a sentimentelor dintre personajele principale este atât de ușor de înțeles și de simțit, de parcă ai fi și ai trăi alături de ei.” – Miss M, GoodreadsO carte scrisă cu sufletul„Te admir pentru felul în care scrii. "Hex" va fi mai bună de 1000 de ori decât "Drako", deoarece evoluezi și îmi place că pui suflet în tot ceea ce faci.” – Denissa203, Wattpa

RON 99.00
1

Carota diamantata pentru piatra, gresie si beton 14mm hex ta4028 tagred

Carota diamantata pentru piatra, gresie si beton 14mm hex ta4028 tagred