Pachet Premoniții și Presimțiri
Realitatea din vis - Lavinia BârlogeanuAceasta nu este o carte despre cum să dormi mai bine. Este o carte despre cum să te trezești mai bine.Lavinia Bârlogeanu, cadru universitar și cercetător, psihoterapeut cu formare psihanalitică, îți traduce limba necunoscută a viselor în adevăruri știute doar de sufletul tău.„«Trezește-te și visează!» Nu voi uita niciodată aceste cuvinte pe care mi le-a spus Lavinia Bârlogeanu cu vocea ei blândă. După ce a studiat o viață întreagă visele, doamna profesoară încearcă să ne explice mai bine viața fiecăruia, prin această carte. Nu știu dacă e posibilă o viață de vis, dar, cu siguranță, există o viață în vis. Pe care, dacă ne trezim, o putem trăi. Această carte poate transforma orice visător în făcător. În trăitor.” - Mihai Morar„În timpul somnului căruia îi cedăm conștiința noastră, în vis, noi putem merge de la îndeplinirea unor dorințe bazale ale corpului și până la o înălțare extatică în centrul Spiritului. Cu o transparență de sine plină de generozitate, Lavinia Bârlogeanu ne conduce, treaptă cu treaptă, în ambele sensuri, pe această scară pe care o cunoaște ca nimeni altcineva. Cu o gândire polifonică, luminoasă, cu o rafinată sensibilitate, găsind, întotdeauna, cuvintele cele mai potrivite, ea ne ghidează către Sinele nostru, beneficiarul ultim al adevărului.” – Dr. Psih. Corneliu Irimia, președintele Asociației de Consiliere și Psihoterapie Psihanalitică din BucureștiRealitatea din vis îți oferă o hartă nocturnă a inconștientului tău, construită cu rigoarea unui psihanalist și profunzimea unui antropolog care a înțeles că visele nu trebuie doar citite, ci lucrate.Pornind de la ideea că tot ceea ce nu am putut trăi la momentul potrivit – fie că vorbim despre frică, suferință sau dorințe reprimate – nu dispare, ci se întoarce în profunzimile psihicului nostru, cartea Laviniei Bârlogeanu te va ajuta să îți amintești visele și să le folosești ca pe un instrument autentic de transformare. Vei înțelege coșmarurile, visele recurente, visele profetice și lucide, paraliziile nocturne sau alte parasomnii – somnambulismul sau vorbitul în somn – nu ca dereglări ale psihicului, ci ca mecanisme prin care mintea încearcă să se repare. Află cum să integrezi toate acele părți din inconștientul tău care strigă să fie auzite. Este o ghidare blândă și lucidă, în același timp, către înțelesul profund al realității din vis.Limbajul secret al chipului – Suada Agachi Limbajul secret al chipului îți dezvăluie taine pe care cuvintele nu ți le vor spune niciodată Fiecare dintre noi are trei chipuri: chipul pe care îl văd ceilalți oameni, chipul pe care credem că îl avem și chipul nostru real, cel care ne poate oferi răspunsurile de care avem nevoie dacă reușim să-l descifrăm. Suada Agachi și-a dedicat viața înțelegerii tehnicilor milenare de citire a chipului, iar în această carte, ea ne dezvăluie cum le putem folosi pentru a ne descoperi propriul chip autentic, dar și esența celor pe care îi întâlnim, dincolo de prima impresie pe care aceștia ne-o lasă. Astfel, autoarea ne amintește că fiecare chip are frumusețea și înțelepciunea sa, el este o busolă care ne arată fiecăruia dintre noi cine ne-a fost dat să fim, cu ce calități am fost înzestrați de Creator pentru a ne construi destinul. Trăsăturile noastre au un potențial pozitiv, dar și unul negativ. Aceastea nu indică cine suntem, ci o alegere pe care suntem chemați să o facem. Iar folosind cunoștințele dobândite în această carte, ne putem înțelege natura profundă și putem, în sfârșit, să facem alegeri mai bune, să construim relații mai echilibrate și mai armonioase cu noi înșine și cu ceilalți. „Acest chip pe care îl avem în mod real nu-l cunoaștem nici măcar noi înşine, în intimitatea noastră, când rămânem singuri cu noi înșine. Acest chip pe care căutăm să-l descoperim – cine suntem cu adevărat, ce ne dorim, încotro ne îndreptăm și de unde venim – nu vine cu un răspuns, dar are un glas foarte subtil, care ne șoptește undeva din adâncuri ce putem face mai departe. ” - Suada Agachi Destinul ascuns în numere – Eduard Agachi Destinul nu este scris cu cerneală, ci cu numere. Încă de la naștere, numerele au dansat în jurul tău, conturând povestea ascunsă a propriului destin. Ți-au vorbit dintotdeauna, dar le-ai ascultat cu adevărat?De la calcularea numărului destinului tău, până la aplicarea cunoștințelor numerologice în luarea deciziilor importante, vei descoperi un univers plin de mister și înțelepciune, care te va ghida către o viață mai conștientă și mai împlinită. Ele sunt oglinzile care reflectă esența ta unică, dezvăluind talentele cu care ai fost înzestrat și calea pe care ești menit să o urmezi. Acum este momentul să descoperi cheia care descifrează limbajul lor misterios și le dezvăluie tainele. Te-ai întrebat vreodată cine ești cu adevărat? De ce atragi tot timpul același tip de oameni? De ce continuă să ți se întâmple aceleași lucruri la nesfârșit? De ce pare că luptele tale s