33 rezultate (0,17476 secunde)

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

The man with three minds and other meaningful tales

The confession of an atheist priest

Romanian Royal Journal

Din piatra și otel. O calatorie in lumea Urbex

Din piatra și otel. O calatorie in lumea Urbex

România are un număr impresionant de situri şi nestemate istorice, atât urbane, cât şi rurale. Totuşi, în pofida recunoaşterii internaţionale de care se bucură, mult prea multe dintre ele au fost lăsate de izbelişte şi au o nevoie acută de a fi redescoperite şi restaurate. În albumul Din piatră şi oţel, Alteţa Sa Regală Principesa Sofia a României, fotografă premiată şi apreciată la nivel internaţional, depune mărturie pentru aceste locuri şi îşi îndreaptă obiectivul aparatului asupra lor, punându-le în lumină. Ea îl călăuzeşte pe cititor într-o odisee vizuală deopotrivă intimă şi captivantă, purtându-l printre aceste structuri astăzi abandonate, străduindu-se să le păstreze vie memoria – ca nu cumva să cadă în uitare şi să se preschimbe în nişte fantasme ale epocilor trecute.Romania has a remarkable number of urban and rural historical sites and gems. Yet, despite their international recognition, far too many have ultimately been left neglected and are in dire need of rediscovery and restoration. In Of Stone and Steel, Her Royal Highness Princess Sophie of Romania, an award-winning and internationally-acclaimed photographer, bears witness to these sites, casting her lens – and thereby some limelight – upon them. She guides the reader through an at once intimate and captivating visual odyssey through these now-abandoned structures, endeavouring to keep their memory alive – lest they fall into oblivion and become the ghosts of eras past.Autoare laureată a Premiului Internaţional Kotinos pentru Excelenţă în Arta Fotografică (2018

RON 119.00
1

Oriunde, oricand, oricui

Oriunde, oricand, oricui

Oriunde, oricand, oricui. Adolescentele din Romania vorbesc despre abuz de Girl up Romania Initiativa de social media Oriunde, Oricand, Oricui demarata de un grup de liceeni in septembrie 2019 isi propune sa elimine stigmatul violentei de gen si sa amplifice vocile tinerilor din Romania care au fost victime ale abuzului. Girl Up Romania este un spatiu al supereroinelor. Noua generatie de feministe care s-au lovit de inechitate foarte devreme si vor sa schimbe asta. - Andreea Cilibiu, membra centrul FILIA Initiativa Girl Up Romania a aparut intr-un moment extrem de important pentru societatea in care traim - acum, cand trebuie sa invatam cu totii ca este timpul pentru o schimbare. Este timpul ca fetele si femeile din Romania sa fie lideri si sa conduca, avand mintea si inima deschise. - Oana Bizgan, deputata independenta Aceasta tara nu isi asculta femeile si fetele. Aceasta a fost propozitia care a rasunat in fata Ministerului Afacerilor Interne dupa evenimentele tragice de la Caracal, din iulie 2019. Facea parte dintr-un discurs scris si citit de un grup de liceeni cu varste cuprinse intre 14 si 18 ani - un discurs care, in urmatoarele luni, avea sa apara pe posturile TV si in reviste, sa fie citit in fata a 229 de deputati in Parlamentul Romaniei, sa ajunga la Familia Regala a Romaniei si apoi sa fie ascultat la nivel international, la conferinte si nu numai. Ulterior, acest grup de tineri au pornit o initiativa in social media, numita Oriunde, Oricand, Oricui, prin care isi propuneau sa evidentieze problemele tinerilor supusi abuzurilor. Aceasta initiativa a aparut acum si sub forma unei carti si a unei cereri de ajutor adresate politicienilor, politistilor, jurnalistilor, vecinilor, parintilor, profesorilor, colegilor de clasa si copiilor, iar mesajul este foarte clar: violenta de gen este profund inradacinata in tara noastra si este responsabilitatea tuturor sa ajute la combaterea ei. La doar 9 ani, Sofia Scarlat inspirata de discursul Emmei Watson despre egalitatea de gen, a scris celor de la Natiunile Unite si a infiintat Girl Up Romania. In prezent comunitatea a crescut foarte mult in mediul online, fiind o platforma pe care adolescentii regasesc dezvoltate subiecte de actualitate

RON 32.00
1

Dan Perjovschi. The Horizontal Newspaper

Postcards. The Horizontal Newspaper. The Last Five Years, 2019–2023

Postcards. The Horizontal Newspaper. The Last Five Years, 2019–2023

Ziarul Orizontal este o școală de text și imagine, critică și incluzivă.O nouă ediție este inaugurată anual, odată cu Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Tot ce desenez pe pereții muzeelor de artă din toată lumea aduc la Sibiu, pentru concetățenii mei. Ziarul are „rubrici“ diverse (local, global, cultural, social, politic, activist), pe care le actualizez constant de-a lungul anului. Edițiile morphează dintr-una într-alta.Am început Ziarul Orizontal în 2010, ca pe o panoramă a societății în care trăiesc. Alb, negru, manifest.Ziarul este gratuit și accesibil 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, 12 luni pe an. Zi, noapte, iarnă, vară.A fost singurul proiect artistic rămas deschis pe perioada pandemiei.Dan PerjovschiThe Horizontal Newspaper is a school of text and image, critical and inclusive.Every year, the Sibiu International Theatre Festival brings with it a new edition of the Newspaper. Everything that I draw on the walls of art museums across the world I bring to Sibiu for my fellow citizens. The Newspaper has various “columns” (local, global, cultural, social, political, activist), which I update continuously throughout the year. Its editions thereby morph from one into another.I began the Horizontal Newspaper in 2010, with the intention of providing an overview of the society in which I live and breathe. Black, white – a manifesto.The Newspaper if free and available 24 hours a day, 7 days a week, 12 month a year. Night and day, rain or shine.It was the only art project that remained open during the pandemic.Dan Perjovsch

RON 80.75
1

Taisul cuvintelor. O colectie de haikuuri | The Blade of Words. A Collection of Haikus

EU.RO. - Europe, an Open Dialogue

EU.RO. - Europe, an Open Dialogue

The book offers readers the information they need to become involved European citizens together with tools for outlining an articulate position on the European Union, now and for the future.Romanian president Klaus Iohannis book is required reading this year. Romania takes over the presidency of the European Council. There will be European Parliamentary elections in May 2019. Europe, moreover, is determined to become more and more aware of its strategic roles as a result of the internal unrest now testing the unity of the European Union, Europes long-cherished ideal. Writing this book was a necessary gesture.Everyone knows something about the European Union, but there has been no balanced, structured, concise guide to accessibly answer a wide array of questions. EU.ro approaches the simplest notions while providing historical information about the community project. Addressing the information deficit, An Open Dialog includes in depth discussion of problematic issues related to present difficulties in implementing the Unions ideals.An historic solution designed to prevent destruction on the scale of World War II, the European Union has proved its worth for almost seventy years. At this crossroads moment, Romanias President Klaus Iohannis explains the values that define the Union and that have led to the longest period of peace in the history of the continent. Discussion ranges from the importance of the Eastern Flank to what Romanias participation in the community project involves. This is, above all, a convincing plea for civic spirit and responsibility

RON 68.00
1

Jimi și Fenderică

Jimi și Fenderică

Deschideti prima carte despre Jimi Hendrix pentru copii si hai sa ne jucam de-a legendele rock! Ce-ar fi sa ne imaginam cum au fost cei mai cunoscuti muzicieni ai genului cand erau copii, cum au pornit pe drumul spre celebritate si cum au ajuns numele lor pe buzele tuturor?! Carticica despre Jimi si chitara lui, Fenderica, deschide seria Tiny Rockers si va inspira - mari si mici - sa povestiti despre rockul clasic si sa va (re)indragostiti de acordurile si vocile lui celebre. Inainte sa fie marele chitarist de care am auzit cu totii, Jimi Hendrix a fost mic. Iar povestea ne spune ca, in lipsa unei chitare, canta la o matura si, zi de zi, isi lipea nasucul carn de vitrina magazinului de muzica in care stralucea instrumentul pe care si-l dorea atat de mult. Despre cum s-au imprietenit cei doi si cum au ajuns sa cante impreuna, despre cum au urcat pe scena de la Woodstock, precum si despre cat de important e sa fii perseverent, sa faci lucrurile in stilul tau si sa iti urmezi visul cu incredere, aflam din paginile acestei carti colorate si amuzante, cu o coperta care aminteste de plicul unui disc de vinil. Daca si tu te-ai indragostit de rockul clasic ascultand viniluri pe covorul din sufragerie la pick-up-ul parintilor, iar acum ai la randul tau copii, o sa va placa la nebunie sa descoperiti impreuna aventurile celor doua personaje, un poster cool si o multime de activitati care ii vor imprieteni pe cei mici cu lumea fascinanta a legendelor muzicii rock. Love, peace and rock’n’roll pe limba celor mici. Daca nu au auzit pana acum de Jimi Hendrix, s-ar putea ca vreo cateva zile dupa lectura sa nu mai vrea sa auda altceva. O ocazie grozava pentru ca rockerii mai mari sa le vorbeasca rockerilor mai mici despre legendele muzicii pe care o indragesc. Si, pe urma, sa faca si un pic de galagie impreuna.Ilustratii de Andra Badea

RON 44.00
1

Insusiri modificate

Insusiri modificate

DANIEL GOLEMAN n. 7 martie 1946 este psiholog şi cercetător în domeniul psihologiei clinice şi al ştiinţelor comportamentale, discipline în care şi a obţinut doctoratul la Harvard. A primit premiul Career Achievement Premiul pentru Întreaga Carieră din partea American Psychological Association Asociaţia Americană de Psihologie. A colaborat cu numeroase publicaţii prestigioase, printre care The New York Times, People, Time, Journal of Social and Clinical Psychology, Psychology Today, Publishers Weekly, Journal of Transpersonal Psychology, Observer, American Journal of Psychotherapy, Journal of Consulting and Clinical Psychology şi Journal of Applied Behavioral Science. Pentru articolele sale a fost nominalizat de două ori la Premiul Pulitzer.Dr. Goleman a publicat mai bine de 12 ani articole despre ştiinţele creierului şi științele comportamentale în The New York Times și a editat zeci de cărți de specialitate. Este cofondator al Collaborative for Academic, Social and Emotional Learning şi codirector al Consortium for Research on Emotional Intelligence in Organizations.RICHARD J. DAVIDSON n. 12 decembrie 1951 este profesor de psihologie şi psihiatrie la Universitatea din Wisconsin Madison şi este fondatorul Center for Mind and Brain din cadrul Universităţii California Davis. A absolvit Universitatea Harvard, unde a obţinut titlul de doctor în psihologia personalității, psihopatologie şi psihofiziologie.În anul 2000, a primit premiul pentru întreaga activitate din partea Asociaţiei Americane de Psihologie. Şase ani mai târziu, a fost inclus de revista Time în Top 100 cei mai influenţi oameni din lume. Este autorul a numeroase articole de specialitate și a editat 13 cărţi. Volumul Creierul și inteligența emoțională, scris în colaborare cu Sharon Begley, s a numărat printre bestsellerurile New York Times.Când funcționează și când nu funcționează meditaţia? Ajută pe toată lumea? Sunt beneficiile sale diferite în funcție de exercițiile făcut

RON 47.20
1

Angel Investor

Inteligenta sociala

Inteligenta sociala

DANIEL GOLEMAN n. 7 martie 1946 este psiholog și cercetător în domeniul psihologiei clinice și al științelor comportamentale, discipline în care și-a obținut doctoratul la Harvard. A primit premiul Career Achievement Premiul pentru Întreaga Carieră din partea American Psychological Association Asociația Americană de Psihologie. A colaborat cu numeroase publicații prestigioase, printre care The New York Times, People, Time, Journal of Social and Clinical Psychology, Psychology Today, Publishers Weekly, Journal of Transpersonal Psychology, Observer, American Journal of Psychotherapy, Journal of Consulting and Clinical Psychology și Journal of Applied Behavioral Science. Pentru articolele sale a fost nominalizat de două ori la Premiul Pulitzer.Dr. Goleman a publicat mai bine de 12 ani articole despre neuroștiințe și științele comportamentale în The New York Times. Este cofondator al Collaborative for Academic, Social and Emotional Learning și codirector al Consortium for Research on Emotional Intelligence in Organizations. Avem un instinct al supraviețuirii, dar, de asemenea, unul al altruismului. Am fost învățați că viața e o luptă, dar Natura favorizează mai degrabă relațiile pozitive. Iar compasiunea vindecă într-un fel în care medicina încă nu o poate face. Acestea, și multe altele, sunt veștile bune pe care ni le aduce Daniel Goleman. Dar, ne avertizează el, așa cum relațiile sănătoase acționează asupra corpului nostru într-un mod benefic, cele nesănătoase ni-l otrăvesc. Iar autorul Inteligenței sociale ne asigură că nu e vorba de o metaforă, ci de realitate. Emoția negativă a celuilalt se ia, întocmai ca răceala. Și, mai grav, poate avea consecințe mult mai dăunătoare.Toate acestea nu pot fi explicate fără a se apela la un limbaj științific, fapt care nu trebuie să-i descurajeze deloc pe cititori. Inteligența socială conține numeroase exemple din viața personală a autorului și tot felul de povestiri cu personaje interesante. Aș

RON 55.00
1

Janis și penele magice

Connected

Connected

Știai că stările de spirit ale persoanelor din jur sunt contagioase?Că viitorul tău partener de viață s-ar putea afla printre cunoștințele unor colegi?Sau că poți slăbi motivat de prieteni virtuali?Explicația: rețelele sociale din care facem parte ne determină aproape fiecare aspect al vieții emoțiile, partenerii, bolile, veniturile, opțiunile electorale și multe altele.Paradoxal, aparentul haos din societate este guvernat de Regula celor trei trepte de influență:Influențăm și suntem influențați de oameni care se află la trei trepte distanță de noi, iar pe unii dintre aceștia nici măcar nu-i cunoaștem.Demitizând ideea că individul primează, autorii ne oferă o paradigmă revoluționară: așa cum bancurile de pești își schimbă direcția la unison, la fel și noi ne lăsăm conduși inconștient de oamenii care ne înconjoară.Totul depinde de ceea ce fac, simt și gândesc alții.Fraudele politice, tulburările alimentare, abuzul de substanțe, sinuciderile în masă și participarea la vot, inovațiile și actele întâmplătoare de bunătate toate sunt determinate de rețele sociale extinse.Cea mai bună carte a anului în topul Best Innovation and Design Books BusinessWeek.Tradusă în aproape 20 de limbi.Câștigătoarea premiului Books for a Better Life.Prezentare specială în New York Times Magazine.Dr. Nicholas A. ChristakisEste un reputat medic și sociolog. Medicina și sociologia sunt rude ceva mai îndepărtate, însă, atunci când se reîntâlnesc, își dau seama că au foarte multe în comun, după care se iau la harță. Christakis încearcă de ani de zile să arbitreze această relație dintre cele două specializări ale sale, uneori înregistrând succese surprinzătoare. Așadar, este profesor de sociologie medicală la Harvard Medical School și profesor de sociologie la Harvard Faculty of Arts and Sciences; dar e și profesor de medicină și medic practician la Harvard Medicine School. Conduce Human Nature Lab la Yale și este codire

RON 34.39
1

Scrisori remarcabile. Arta

Astronomul Nicolae Donici

Astronomul Nicolae Donici

Dacă această carte ar fi apărut cu câteva luni în urmă, s-ar fi putut numi O poveste neterminată. E vorba de povestea vieţii şi creaţiei unuia dintre cei mai însemnaţi oameni de ştiinţă români ai secoluluiXX, pierdut din memoria noastră, a tuturor, după emigrarea sa în Franţa, în anii 1940. Membru al unei ilustre familii basarabene, Nicolae Donici a rămas celebru prin numărul impresionant de eclipse solare pe care le-a observat, din SUA până în Cambodgia, din Portugalia până în Crimeea. Acest adevărat recordman al observării eclipselor nu ştia că el însuşi avea să se afle, timp îndelungat, în marea eclipsă pe care a cunoscuto istoria noastră: decenii întregi, nimeni de pe pământ românesc nu a mai auzit de el. Traiectoria lui Donici a urmat-o pe cea a majorităţii românilor de peste Prut: a părăsit Sankt-Petersburgul în teribilul an 1917, Odesa în 1920, după invazia bolşevicilor, Basarabia în 1940, după cea mai frumoasă perioadă a vieţii şi carierei sale, şi România după 1944. Deşi septuagenar, se bucura de un renume care i-a făcut pe francezi să-i ofere contracte de cercetare până în ultima clipă a vieţii. Despre ce s-a întâmplat dincolo de Cortina de Fier, despre cum am găsit-o pe nepoata soţiei lui, despre unde şi cum şi-a dat ultima suflare Nicolae Donici, am aflat abia foarte recent, descifrând, fără să mai fi sperat vreodată, enigmele acestei vieţi.Dr. Magda Stavinschi este cercetător onorific al Institutului Astronomic al Academiei Române, al cărui director a fost timp de 15 ani 1990-2005; preşedinte al Comisiei Astronomy Education and Development a Uniunii Astronomice Internaţionale 2006-2009; preşedinte al grupului de lucru The Future Development of the Ground-Based Astrometry 2000-2009; preşedinte al grupului de lucru Astronomy and Cultural Heritage al Societăţii Europene Astronomia în Cultură SEAC din 2004, membră a Societăţii Internaţionale pentru Ştiinţă şi Religie ISSR, a Centrului Internaţional pentru Cercetare Transdisciplinară CIRET, a C

RON 24.56
1

Muzica Regelui. Editia a II-a (carte & CD)

Muzica Regelui. Editia a II-a (carte & CD)

Format pachet: 14 x 18,7 cm, cu clape CD-ul, realizat în coproducţie cu Radio România, cuprinde melodiile preferate ale Regelui pe un CD de colecţie numit sugestiv Muzica Regelui, alături de un volum bilingv româno-englez. În acesta, ASR Principele Radu al României a adunat poveşti biografice din viaţa Majestăţii Sale despre cum a descoperit aceste melodii care i-au stârnit admiraţia şi câteva scurte prezentări ale unor personalităţi marcante ale muzicii.Acest CD este un omagiu adus Regelui Mihai I cu ocazia celei de-a 90-a aniversări, pe care Majestatea Sa o va sărbători pe 25 octombrie. Muzica Regelui poveştile şi piesele selectate recreează o parte din atmosfera deceniilor trecute. Serate muzicale în jurul unui pick-up, muzică clasică, concerte simfonice şi bomboane de ciocolată oferite de Yehudi Menuhin la un prânz la vila sa din Elveţia. CD-ul trimite de la Concertul pentru pian nr. 1 al lui Franz Liszt și opus-uri beethoveniene, până la Bolero de Maurice Ravel, tangourile interpretate de Boston Symphony Orchestra sau muzica ușoară a lui Bing Crosby. Principele Radu al României povesteşte cum Regele Mihai îşi aminteşte simfonii impresionante sau orchestre care l-au lăsat cu lacrimi în ochi. Dezamăgirea, singurătatea, izolarea simţite la plecarea din ţară.Dar şi modernitatea vieţii de acum, când Majestatea Sa şi Regina Ana a României ascultă CD-uri, privesc pe Youtube şi vorbesc cu Principesele pe Skype.Din rândurile scrise de ASR Principele Radu al României, veţi descoperi şi cum a învăţat Regele Mihai I să cânte la pian, cum muzica îl ajută să se regăsească pe sine si felul in care a cunoscut atât de mulţi compozitori români valoroşi.CD-ul este astfel un omagiu adus muzicienilor care au făcut posibilă această muzică şi Regelui cu minunata sa personalitate, fiind, totodată, şi un gând bun adresat tuturor celor care vor decide să-şi

RON 16.37
1

Freddie și motanul meloman. Seria Tiny Rockers Cartea 3

Freddie și motanul meloman. Seria Tiny Rockers Cartea 3

Deschideți această cărticică despre Freddie Mercury pentru copii și haideți să ne jucăm de-a legendele rock! Ce-ar fi să ne imaginăm cum au fost cei mai cunoscuți muzicieni ai genului când erau copii, cum au pornit pe drumul spre celebritate și cum au ajuns numele lor pe buzele tuturor?! Cărticica despre Freddie și neobișnuitul lui prieten, motanul meloman Clapi, este al treilea volum din seria Tiny Rockers și vă inspiră – mari și mici – să povestiți despre rockul clasic și să vă (re)îndrăgostiți de acordurile și vocile lui celebre.Freddie e un băiețel talentat, cu o voce uimitor de puternică. Dar e trist, pentru că ceilalți copii îl privesc cam ciudat, iar el umblă mai mereu singur. Până într-o zi, când își face un prieten cel puțin neobișnuit: motanul Clapi, care e și pianist de geniu. Cei doi nu numai că vor desluși tainele claviaturii, dar cu ajutorul lui Clapi, Freddie își va găsi și colegi de trupă. Împreună vor forma celebrul grup QUEEN, care va cuceri cele mai importante scene ale anilor '70 și '80, va vrăji milioane de fani și va da hituri pe care încă le fredonăm astăzi. Haideți să pornim cu Freddie, Clapi și colegii lor de trupă în fascinanta călătorie spre scena de pe stadionul Wembley, care a făcut din trupa QUEEN o legendă nemuritoare!Dacă și tu te-ai îndrăgostit de rockul clasic ascultând viniluri pe covorul din sufragerie la pick-up-ul părinților, iar acum ai la rândul tău copii, o să vă placă la nebunie să descoperiți împreună aventurile celor două personaje, un poster cool și o mulțime de activități care îi vor împrieteni pe cei mici cu lumea fascinantă a legendelor muzicii rock

RON 46.75
1

Cartea formei si a vidului

Cei patru fabulosi și microfonul fantastic

Cei patru fabulosi și microfonul fantastic

Vârstă recomandată: 4–8 aniPartener media: ROCK FMDeschide această cărticică despre The Beatles pentru copii și hai să ne jucăm de-a legendele rock! Ce-ar fi să ne imaginăm cum au fost cei mai cunoscuți muzicieni ai genului când erau copii, cum au pornit pe drumul spre celebritate și cum au ajuns numele lor pe buzele tuturor?! Cărticica despre cei patru fabuloși din Liverpool și neobișnuitul lor prieten, un microfon cu superputeri fantastice, este al patrulea volum din seria Tiny Rockers și vă inspiră – mari și mici – să povestiți despre rockul clasic și să vă (re)îndrăgostiți de acordurile și vocile lui celebre.John are părul ciufulit, ochelari rotunzi și talent cu carul, dar din păcate e cam certat cu regulile. Sau din fericire? Căci, dacă n-ar fi ajuns din nou la director în acea dimineață mohorâtă de luni, poate că n-ar mai fi făcut cunoștință cu microfonul fantastic și superputerile lui, iar o lume întreagă n-ar mai fi fredonat până astăzi „Love, Love Me Do”, „Yellow Submarine” sau „Let It Be”. Dar John, Paul, George și Ringo au avut curaj să facă lucrurile în felul lor și, chiar dacă s-au mai ciondănit când și când, ca prietenii, tot au rămas în amintirea tuturor ca „Cei patru fabuloși”. Urmează-i și tu în călătoria lor muzicală până la studiourile Abbey Road din Londra, cu o oprire pe stadion, pentru primul concert din istorie într-un loc atât de mare, și la Palatul Buckingham, unde i-a primit în vizită nimeni alta decât... Regina Angliei!Dacă și tu te-ai îndrăgostit de rockul clasic ascultând viniluri pe covorul din sufragerie la pick-up-ul părinților, iar acum ai la rândul tău copii, o să vă placă la nebunie să descoperiți împreună aventurile celor cinci personaje, un poster cool și o mulțime de activități care îi vor împrieteni pe cei mici cu lumea fascinantă a legendelor muzicii rock

RON 46.75
1

Cand corpul spune nu

Cand corpul spune nu

Cand corpul spune nu. Costul stresului ascuns este un studiu aprofundat, revelator, plin de informatii utile despre stres si influenta lui asupra sanatatii noastre psihice si fizice.Nu exista oameni care sa nu fi trecut prin episoade de stres acut, fie el provocat de fenomene exterioare, fie produs din cauze interioare. Boala secolului al XXI-lea ne-a facut pe toti sa simtim macar de cateva ori in viata ca am ajuns la capatul puterilor, determinandu-ne sa luam masuri urgente ca sa restabilim echilibrul. Dupa cateva decenii de cariera medicala de exceptie, in care a urmarit legatura dintre stres si boala, Gabor Mate a strans laolalta povestile pacientilor sai, le-a confruntat cu cele mai recente studii clinice si a dezvaluit consecintele imediate, deseori ignorate, ale stresului de zi cu zi. Cartea sa este un semnal de alarma si o pledoarie pentru medicina biopsihosociala, una dintre cele mai bune cai prin care ne putem elibera de aceasta cumplita afectiune a epocii noastre.O colectie inedita de cazuri reprezentative, extrase din experienta profesionala a lui Mate, precum si dintr-o bogata bibliografie medicala. - The Vancouver Sun Backgroundul medical si stilul clar ale lui Mate fac astfel incat chiar si procesele biologice complexe sa fie accesibile cititorilor care nu au o pregatire stiintifica. - The Gazette O explorare captivanta a relatiei dintre stres si boala. Mate cerceteaza in profunzime povestile de viata si psihicul pacientilor sai. Ce iese la suprafata nu este altceva decat o mare revelatie. - Edmonton Journal Scris ca un exercitiu de claritate si compasiune, volumul este dupa chipul si asemanarea autorului sau: inarmat cu multe cunostinte si cu un suflet de aur. - The Georgia Straight Aceasta carte are multe puncte forte. Atunci cand observa si scrie despre suferinta umana, inclusiv a sa, Mate este plin de compasiune si, de aceea, convingator. - The Globe and Mail Gabor Mate (n. 1944) este un cunoscut medic canadian de origine maghiara, specialist in domeniul ingrijirii paliative. Cercetarile sale vizeaza in special traumele din copilarie, dependenta de alcool sau droguri si stresul. Printre cele mai cunoscute proiecte ale sale se numara rubrica de la The Globe and the Mail, colaborarea cu cateva clinici pentru recuperarea pacientilor dependenti de droguri din Downtown Eastside, Vancouver, si, mai recent, aparitiile publice in calitate de speaker motivational si autor. Pentru activitatea sa de exceptie din domeniul medical si pentru cartile scrise, Gabor Mate a primit Premiul Hubert Evans pentru nonfictiune si i s-au acordat Ordinul Canadei si Civic Merit Award din partea orasului Vancouver, unde locuieste

RON 45.00
1

Aici e raspunsul

Aici e raspunsul

Ai citit zeci de cărți în speranța că vei învăța cum să pui pe picioare o afacere, și tot nu știi ce ar trebui să faci? Te-ai împotmolit într-o mulțime de concepte abstracte și de clișee? Uită-le! Pentru că acum ții în mână un ghid inedit, scris simplu și alert, care îți arată cu claritate principiile de urmat.Poate că inițial te vor bulversa unele idei ale autorului. Poate că vei fi surprins să afli, de pildă, că nu există niciun guru în business și nici vreo rețetă de-a gata pentru succes. Că degeaba muncești din greu, câtă vreme unei afaceri îi lipsesc dinamica și potențialul. Că trebuie să îți asumi riscuri nerușinate, dar și îți dai seama când e mai bine să renunți. Că trebuie să inovezi mereu. Să creezi un brand sau un website de succes pentru compania ta. Să nu cauți domenii de nișă, nici să recurgi la un marketing țintit...Mai mult, autorul te ia cu el în propria-i aventură captivantă în lumea businessului, povestindu-ți cum a plecat de la zero și a ajuns să dețină afaceri de milioane de dolari. Aventura lui Dan Norris e dovada vie că ideile pe care ți le împărtășește sunt valide. Urmează-le – și vei ajunge, la rândul tău, un antreprenor de succes.Dan Norris spulberă miturile despre antreprenoriat. Și îi inspiră pe creatorii de start-up-uri prin povestea afacerilor lui, înfățișată cu sinceritate și umor. Cumpără cartea și cufundă-te în lectură – nu vei regreta, garantat – Savvy MagazineSper ca toți începătorii într-o afacere și toți aspiranții la succesul în business să parcurgă această carte. Plină de idei memorabile, unele surprinzătoare, cu siguranță îi va cuceri rapid. Autorul a scris-o într-un stil frust, amuzant și, prin urmare, cu un impact colosal. – James SchramkoAcest ghid practic și antrenant spune adevărul: nu există o formulă standard sau niște reguli bătute în cuie pentru dezvoltarea unei afaceri. Dan Norris aruncă o privire ageră și onestă asupra stresului, grijilor, dar și asupra distracției presupuse de construirea unui business. Cartea lui surprinde paradoxul bucuriei dureroase de a construi ceva care îți place. – David Cristell

RON 38.25
1

Cand corpul spune nu. Editie de colectie

Ce sa faci cand eşti speriat & ingrijorat