4 resultater (0,22973 sekunder)

Mærke

Butik

Pris (EUR)

Nulstil filter

Produkter
Fra
Butikker

Istoria universala a prostiei

Arcana Academy. Cartea intai (transport gratuit)

Arcana Academy. Cartea intai (transport gratuit)

O tânără care mânuiește cărți de tarot magice se trezește prinsă într-o logodnă falsă cu directorul unei academii misterioase în această primă parte a unei serii romantasy captivante Clara Graysword a supraviețuit în lumea interlopă din Orașul Eclipsei prin furt, noroc și multă magie ilegală. După o misiune care s-a terminat prost, Clara e condamnată la închisoare pe viață pentru că a desenat cărți de tarot – o putere rară rezervată doar practicienilor care fac parte din Arcana Academy. Chiar pe când norocul pare să i se fi terminat, enigmaticul director al academiei, prințul Kaelis, îi oferă o cale de evadare – cu un preț. Kaelis crede că o poate folosi pe Clara pentru a fura de la rege o carte de tarot pe care să o folosească apoi pentru a recrea o carte atotputernică demult pierdută. Pentru a-i ascunde identitatea și pentru a o ține aproape de el, Kaelis o aduce pe Clara la Arcana Academy, prezentând-o drept cea mai nouă studentă din primul an și viitoarea lui mireasă. Aruncată într-o lume plină de magie arcană și de intrigi regale, unde un singur pas greșit e de ajuns pentru a o trimite înapoi în închisoare sau chiar spre o soartă mai rea de-atât, Clara descoperă că prințul pe care a jurat să-l urască ar putea să nu fie ceea ce pare. Dar oare își va asuma riscul de a-i dărui putere asupra lumii și asupra inimii ei? Sau își va însuși ea însăși acea putere?   „Un roman absolut magic de la începutul palpitant până la finalul surprinzător!“ Danielle L. Jensen, autoarea bestsellerului A Fate Inked in Blood

RON 52.49
1

Draga viata

Draga viata

În povestirile sale, Alice Munro surprinde momentul în care o persoană este transformată pentru totdeauna de o întâlnire întâmplătoare sau de o schimbare neașteptată a sorții. Personajele ei sunt fragile și pe deplin umane: un soldat întors de pe front care își evită logodnica, o femeie înstărită care se gândește dacă să înfrunte un șantajist, o mamă adulteră și copiii ei neglijați, un tată năpădit de vină, o tânără profesoară părăsită de angajatorul ei. Iluminate de puterea de înțelegere a lui Munro, aceste vieți ne atrag cu profunzimea lor liniștită și ne surprind cu întorsăturile lor neașteptate.   „O povestire nu e ca un drum pe care-l urmezi... ci mai degrabă ca o casă. Intri în ea și rămâi acolo o vreme, îi cutreieri toate încăperile, te așezi oriunde îți place și descoperi cum se leagă unele de altele odăile și coridoarele și cum se schimbă lumea de afară atunci când o privești prin ferestrele ei.“ ALICE MUNRO „O nouă demonstrație a virtuozității cu care Munro își țese povestirile... proza ei curge firesc, pe nesimțite, adunând în plasa ei detaliile miraculoase ale vieții de zi cu zi.“ DAILY MAIL „Una dintre cele mai oneste şi mai exigente proze ale timpului nostru.“ THE TIMES „Munro își înzestrează fiecare povestire cu densitatea și bogăția unui roman în miniatură... Energia specifică povestirilor ei se datorează unei imaginații extrem de suple, de rafinate, care se adaptează cu grație la cotiturile și întorsăturile vieții.“ SUNDAY TIMES „Munro este o artistă a interioarelor domestice... cu o poziție aparte printre scriitorii contemporani dată de frumusețea prozei ei și de intensitatea blândă cu care se cufundă în destinele personajelor sale.“ EVENING STANDARD „Alice Munro scrie cu o limpezime uimitoare și cu o minunată înțelegere a lucrurilor.“ TELEGRAPH „N-ai niciodată de unde să știi cum se va sfârși o povestire de Munro, ci doar că vei rămâne marcat la finalul ei.“ PUBLISHERS WEEKLY „Un stil deopotrivă calm şi deliberat, fluid, dar bine controlat, puternic, dar plin de compasiune, iată ceea ce dă profunzime privirii ei asupra condiţiei umane.“ THE SCOTSMAN „Munro are un talent incredibil de a-l convinge pe cititor că personajele ei trăiesc și înainte de începerea poveștii și că își continuă existența la sfârșitul ei...“ THE GUARDIAN „Un maestru al prozei scurte contemporane.“ COMITETUL NOBEL   ALICE MUNRO (1931–2024) s -a născut și a crescut în Wingham, Ontario, și a studiat la Universitatea Western Ontario. A publicat douăsprezece colecții de proză scurtă, un roman și două volume de Povestiri alese. Povestirile ei au apărut în revistele The New Yorker, Atlantic Monthly, The Paris Review și în alte publicații, iar volumele ei de proză scurtă au fost traduse în treisprezece limbi. De-a lungul remarcabilei sale cariere a primit numeroase premii și distincții, inclusiv, de trei ori, Premiul pentru Literatură al guvernatorului Canadei și două Premii Giller, Premiul Rea pentru proză scurtă, Premiul Lannan, Premiul W.H. Smith (Anglia), Premiul Pescara (Italia) și National Book Critics Circle Award (SUA). În 2009, pentru întreaga sa activitate literară, i s-a acordat Premiul Man Booker International, iar în 2013 a fost distinsă cu Premiul Nobel pentru Literatură. Din creația autoarei, la Editura Litera au apărut volumele: Prea multă fericire, Dragă viață, Ură, prietenie, dragoste, căsătorie, Fugara, Dragostea unei femei cumsecade și Tânăra cerșetoare.

RON 55.99
1

De ce ne amintim? Cum ne modeleaza memoria prezentul si viitorul

De ce ne amintim? Cum ne modeleaza memoria prezentul si viitorul

Descoperă un nou mod de a înțelege memoria propus de un pionier al neuroștiinței, cercetătorul de renume în domeniul memoriei, Charan Ranganath. Suntem obișnuiți să vorbim despre memorie ca despre o înregistrare a trecutului, dar iată o întorsătură surprinzătoare: nu suntem meniți să ne amintim totul. De fapt, suntem proiectați să uităm. Pe parcursul a douăzeci și cinci de ani, Charan Ranganath a studiat natura defectuoasă, incompletă și intenționat inexactă a memoriei descoperind un lucru inedit: creierele noastre nu s-au dezvoltat pentru a păstra un registru cuprinzător al evenimentelor, ci pentru a extrage informațiile necesare pentru a ne ghida viitorul. Utilizând studii de caz fascinante și mărturii, De ce ne amintim? dezvăluie principiile din spatele selecției lucrurilor pe care le uităm și a motivului pentru care o facem, și aruncă o lumină nouă asupra influenței tăcute, dar profunde a memoriei asupra modului în care învățăm, ne vindecăm și luăm decizii. Prin examinarea rolului pe care atenția, intenția, imaginația și emoția îl joacă în stocarea amintirilor, oferă un ghid esențial despre cum să ne amintim ceea ce prețuim cel mai mult.   „În această magnum opus, cercetătorul fruntaș al memoriei, Charan Ranganath, revoluționează modul în care înțelegem memoria, arătând, prin dovezi clare, că principala misiune a sistemului memoriei este, în multe privințe, să uite lucruri, pentru a ne pregăti pentru un viitor schimbător. Ranganath are un talent desăvârșit să explice și este un povestitor abil.“ DANIEL J. LEVITIN, autor al volumelor Creierul nostru muzical și Revoluția longevității „Această carte ne arată cum înțelegerea creierului ne poate ajuta să ne schimbăm mințile în bine. Oferindu-ne o hartă clară a memoriei, suntem mai bine pregătiți să ne asumăm controlul vieților noastre, să învățăm din greșelile trecutului, să luăm decizii mai bune în prezent și să ne prezicem pozitiv viitorul.“ TALI SHAROT, autoare a volumului Mintea influentă „O explicație radicală și captivantă a modului în care ne amintim și a motivului acestui proces. Mai mult decât simple înregistrări ale trecutului nostru, dr. Ranganath ne arată că amintirile sunt profund implicate în prezent și reprezintă o cale către un viitor anticipat. Un tur de forță cu importanță atât individuală, cât și colectivă.“ Dr. Matthew Walker, autor al volumului Despre somn „Acest volum este minunat. Ranganath echili - brează știința originală de primă clasă cu scrie - rea mai abordabilă și mai personală. Este o lectură care schimbă mintea oricui dorește să înțeleagă și să-și folosească propriul creier.“ Robert Sapolsky, autor al volumului Behave „Nu există cineva care să poată împărtăși realizările recente în studiul memoriei umane mai bine decât Charan Ranganath. Cunoștințele sale despre cercetarea revoluționară, împreună cu propriile experimente inovatoare, îl fac de neegalat pentru sarcina de a împărtăși această cunoaștere cu publicul larg.“ Edvard Moser, laureat al Premiului Nobel pentru fiziologie sau medicină „Dr. Ranganath este mesagerul perfect pentru a combate lipsa de cunoștințe în societate despre organul nostru cel mai drag – creierul – și rolul său în memorie. De ce ne amintim? este un proiect important și fascinant, care ne va ajuta să ne vindecăm și să fim mai buni, atât individual, cât și ca societate.“ May-Britt Moser, laureat al Premiului Nobel pentru fiziologie sau medicină.   CHARAN RANGANATH este profesor de psihologie și neuroștiințe și director al Dynamic Memory Lab la Universitatea din California din Davis. Timp de peste 25 de ani, a studiat mecanismele din creier care ne permit să ne amintim de evenimentele trecute, utilizând tehnici de imagistică cerebrală, modelare computațională și studii ale pacienților cu tulburări de memorie. A fost recompensat cu burse Guggenheim și Vannevar Bush Faculty. Locuiește în Davis, California. Pe lângă activitatea din domeniul neuroștiinței, dr. Ranganath este și compozitor, și chitarist.

RON 48.99
1